luni, 3 decembrie 2012

(09) Realizarea pas cu pas a unei firme traditionale din lemn sculptat



*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *
*      Retineti ca  aveti acces pe TREI BLOGURI  si UN WEB SITE "ROSCA'S"                            
*                 3) Restaurari rame antice       (specializat)                                                    
*                 4) ROSCAS     (web site-ul oficial al firmei ROSCAS SRL)                        
*                                                                                                                                           
*  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  *  * 


(Acest material este preluat in intregime de pe blogul "Rame Roscas" unde a fost publicat in Mai 2011)



Hai sa vedem acum care sunt pasii realizarii unei firme traditionale din lemn sculptat, vopsit si aurit. Pentru ilustrare am ales o firma de dimensiuni modeste avand ca destinatie golful. Da, sportul acela al gentlemanilor fara grija zilei de maine si a caror unica preocupare pare a fi perfectionarea swing-ului si a jocului lor pe green. Va voi exemplifica procesul manual al realizarii unor semne si firme in stilul New England.

Pornim de la o placa solida din lemn de fag si de la desenul (design-ul) a ceea ce vrem sa producem. Nu insist asupra alegerii acestuia din urma deoarece sursele de inspiratie sunt infinite, la fel cum nemarginita este si imaginatia noastra. Imaginea desenata sau tiparita a viitoarei firme se monteaza pe suprafata panoului de lemn uscat si laminat. Dupa fixarea schitei executate la scara 1:1 purcedem la decuparea contururilor firmei. Decuparea grosiera a contururilor respective se poate face la banzig, la traforaj sau cu orice alta scula de acest fel. Noi am folosit un fierastrau electric Bosch cu oscilator care este o scula ce n-ar trebui sa lipseasca din arsenalul niciunui meserias.




Sculptarea textului, urmarind strict sablonul, este o simpla chestiune de indemanare si experienta in manuirea
daltilor. Exista si dalti electrice, dar eu recomand pentru inceput daltuirea manuala pe principiul ca, daca izbutesti sa controlezi manual dalta, cu atat mai usor iti va veni sa te folosesti pe viitor si de dalta electrica. Dar reciproca nu este valabila, caci drumul asta este unul cu sens unic. E ca si condusul masinii cu schimbator manual de viteza dupa ce te-ai invatat sa conduci o masina cu cutie de viteza automata. Am dat ocol statelor unite de cel putin cinci ori, cu masina, fara nicio problema, dar atunci cand am incercat sa conduc o masina europeana, cu schimbator de viteza, mi s-a innecat masina in mijlocul intersectiei si am provocat un ambuteiaj de mai mare rusinea.  

 


Nimic nu se compara ca acuratete si expresivitate cu literele taiate din cutit si dalta. Totusi, pentru degrosarea anumitor portiuni s-a folosit si dalta electrica urmand a termina litera din mana.
Odata realizat scrisul si degajate contururile obiectului de care ne ocupam s-a trecut la reliefarea din dalta a cutelor si curbelor pe care banner-ul nostru le are din design.

In centrul firmei exista un medalion flancat de doua ornamente in relief. Medalionul reprezinta steagul care marcheaza gaura tinta. A fost sculptat cu grija pentru detalii care erau cu atat mai importante cu cat nu ne puteam permite decat o sculptura cu relief redus.
Pentru a nu lungi povestea, va mai spun ca in final semnul acesta a fost curatat de resturile de hartie, slefuit si vopsit in doua nuante de verde. Pentru contrast si o mai buna vizibilitate am ales sa pictam steagul in rosu si alb si am aurit scrisul, ornamentele medalionului si accentele in foita de aur de 22K. Acest aur nu este si cel mai nimerit genului de lucrare de care ne ocupam, dar nu am avut altul mai potrivit. In final lucrarea se prezinta in toata eleganta, prestanta si nobletea ei precum o puteti admira si dvs mai jos.



---------------------------------------------------------------------------
ROSCA'S SRL, unica manufactura de rame de calitate muzeala din Romania, are capacitatea de a ataca orice lucrare de restaurare, constructie sau reproducere in domeniul ramelor si firmelor traditionale.    www.roscas.ro
---------------------------------------------------------------------------


Reproducerea integrala sau partiala a textelor si imaginilor publicate de Cornel Rosca pe acest blog este strict interzisa fara aprobarea scrisa a autorului (adresa de contact: rameRoscas@aol.com). Va multumesc pentru intelegere.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu